Activitatea de foliere a inceput pentru noi prin 2009, dintr-o joaca, cand un prieten ne-a rugat sa ii foliem geamurile de la balcon deoarece se simtea privit si pe timp de vara soarele ii batea in geam aproape toata ziua. Dupa montajul primei folii eram transpirati si bucurosi ca am reusit sa o facem sa stea pe geam si sa arate cat de cat *okay, *( aiurea……. arata dezastruos: mii de zgarieturi, zeci de cute, praf pe la toate colturile si taieturi strambe), dar cu toate aceste defecte, folia isi “facea treaba” si proteja de lumina solara. Cu greu am terminat de foliat balconul si prietenul nostru era bucuros ca scapa de lumina si caldura, in schimb, nu eram multumiti deloc de aspect.
Am inceput sa ne documentam si sa cautam solutii pentru a elimina fiecare tip de defect observat de noi sau de clienti. Incet dar sigur rezultatele au venit si clientii erau din ce in ce mai bucurosi, ba chiar ne faceau si recomandari. Solicitarile au inceput sa apara si am investit mai mult timp si bani pentru aceasta activitate care devenise un hobby din care mai scoteam si bani de buzunar.
De aici si pana la masini nu a mai fost decat un pas, sute de nopti in care am exersat, invatat si progresat pentru a oferi astazi cele mai bune servicii si cea mai buna calitate a produselor noastre.